Bucharest
om la lună a început în mai 2018 ca proiect de rough acoustic poetry al lui Doru Pușcașu, un demers sincer și autentic de poezie cântată, în care chitara sau pianul completau versurile meșteșugite. În toamna lui 2019, lui Doru i s-au alăturat Dragoș Strat, Cătălin Constantin și Adrian Maraloiu, om la lună devenind astfel full band, cu apariții live tot mai dese.
În 2020, în perioada de lockdown, trupa a compus EP-ul Dans, pe care l-a lansat în vara aceluiași an, pornind apoi în primul turneu din istoria sa, descoperind oameni și locuri noi și devenind în scurt timp foarte iubită pentru mesajul autentic și încărcat de vulnerabilitate și pentru sinceritatea fiecărei apariții.
În 2021, om la lună a lansat primul album complet – În caz de om la lună, strigați „om la lună stânga/dreapta”, după caz - un disc extrem de apreciat de public și de criticii de specialitate, a avut numeroase concerte în țară și a participat la festivaluri ca Electric Castle, Flight Festival sau Vadoo Fest.
La finalul lui 2021, membrii trupei au petrecut împreună două săptămâni complet izolați într-un sat de la poalele Munților Vrancei și au compus un nou material, albumul cu numărul trei al trupei - Echilibru - disc ce a fost lansat pe 10 iunie 2022.
Albumul aduce o nouă direcție de explorat, una în care poezia și căldura mesajelor se îmbină cu elemente și sunete noi, păstrând sinceritatea și vulnerabilitatea cântecelor, dar adăugând noi valențe creațiilor trupei. De pe acest album, trupa a lansat deja primele patru single-uri: ,La capăt de linie’, ‚Spre înălțime’, ‚Supranatural’ și ‚Rătăcit’.
om la lună a crescut cu fiecare concert, cu fiecare episod de muzică și storytelling, transformând fiecare apariție într-o experiență foarte intimă, memorabilă, ce apropie oamenii într-un mod iremediabil.
La aproape patru ani de la înființare, om la lună a devenit una dintre cele mai populare și iubite trupe de rock alternativ/indie rock din România, cu numeroase concerte sold out și cu o comunitate de fani devotați în toată țara.
om la lună’s tracks
published on
published on
published on
published on
published on
published on
published on
published on
published on